top of page

Marți jucăm finala noastră cu Pandurii |#hailameci

     Cum era de așteptat, gurile rele nu au încetat să apară chiar după finala Cupei Ligii jucată sâmbătă seara pe Național Arena. Ceea ce nu au înțeles este faptul că și această programare a fost făcută în favoarea altora. Credeți că nu ne-ar fi plăcut să aliniem cel mai bun 11 al nostru și să ridicăm cupa la finalul partidei ? Am fi vrut, dar când joci cu 17 000 de dinamoviști în tribune și când îți este programat peste 3 zile un meci crucial, parcă nu îți mai surâde atât ideea. Era normal oricum, ceva tot trebuia criticat la adresa Timișoarei. Chiar dacă a trimis cei mai buni juniori ai săi care s-au descurcat onorabil contra unei echipe mature și cu experiență.

     Indiferent de rezultat, Timișoara nu cedează, dar pentru asta are nevoie de voi, dragi timișoreni. Haideți să le arătăm băieților aceștia minunați, cât de mult credem în ei și în dorința noastră, a tuturor. Toți avem un gând și acela este de a rămâne Poli în liga 1. Mă bucur enorm că cei care au fost pe Arena Națională au înțeles ce a realizat această echipă și i-au oferit ropote de aplauze. Această imagine, cu echipa salutând galeria și tot stadionul aplaundând, inclusiv cu mine, mi-a rămas întipărită pe veci în inimă cu lacrimile pe care le-am vărsat la acel moment. Greu mi-a fost să rezist printre mii de bucureșteni care strigau la unisol slogane dulci Timișoarei, dar am rezistat pentru echipa mea. Cei drept, la final m-am cam dat de gol plângând, dar nimic nu mă putea face mai mândră atunci.

     Tocmai de aceea, marți, când Poli va primi vizita celor de la Pandurii, ar fi frumos să ne strângem în număr cât mai mare și să strigăm și noi pentru ei, pentru toate bucuriile pe care ni le-au adus de-al lungul acestui sezon aproape perfect pentru o echipă lovită și trântită din toate părțile. Indiferent de ce se întâmplă, acești oameni minunați, începând de la jucători,  staff, conducere, angajați, sunt pe cale să realizeze cel mai important obiectiv din acest campionat. Am ajuns până în finala Cupei Ligii, am jucat semifinalele Cupei României după meciuri nebune și acum, mai mult ca oricând, suntem pe cale să rămânem pe prima scenă fotbalistică. Sper și sunt convinsă că, la finalul acestui sezon, vom striga cu toții Timișoara, Poli Timișoara! Acești băieți, acest antrenor de milioane, merită un public la fel de măreț ca ceea ce au făcut ei.

Mai mult ca nicidoată, ei au nevoie de sprijin, de încurajările noastre, așa cum am făcut-o de câteva ori și s-a văzut. Marți, 23 mai, de la ora 20:30, cu toții pe Dan Păltinișanu! Doar împreună putem striga la final În toată lumea și-n toată țara, nu e nici unde ca la Timișoara!

#rezist în Liga 1 Orange!

bottom of page