R: Ce înseamnă Poli Timișoara pentru tine ?

A.P.: Având în vedere că sunt aici din 2005, am 12 ani de când am venit la stadion, când încă nu eram la echipă, este foarte greu să spun în momentul de față ce înseamnă Poli Timișoara pentru mine, făcând comparație cu ce a fost.

​

R: Ai debutat pentru Poli în 2007 într-un meci cu Dinamo (1-1) chiar pe Dan Păltnișanu. Care a fost atmosfera la acel moment, dat fiind faptul că era un derby al României ?

A.P.: Am debutat pe Dan Păltinișanu cu Dinamo, erau 40 000 de oameni cu o oră înainte de meci.  Când am intrat nu mi-a venit să cred că debutez, că fac pasul la echipa mare, la o echipă din prima ligă. Nu se poate exprima în cuvinte ceea ce simți atunci când debutezi sau înscrii în situația în care debutezi într-un meci cu Dinamo, cu 40 000 de oameni. Toată lumea știe sau cei mai în vârstă ce însemnă un meci cu Dinamo.

​

R: Te simțeai cu adevărat un fotbalist în astfel de momente ? Când mii de oameni îți strigau numele, pe cel al echipei și te împingeau de la spate ?

A.P.: Da, cu siguranță te simțeai fotbalist. Este mare diferență cum te simți acum și cum te simțeai cu 40 000 de mii de oameni în spate sau chiar 20 000 cum vin acum când jucăm cu Steaua sau Dinamo. E ceva unic, e momentul când îți dai seama că merită toate sacrificiile ce le-ai făcut până atunci.

​

R: De ce această meserie ? De ce asta și nu orice altceva ?

A.P.: Pentru că este cea mai frumoasă meserie de pe Pâmânt, nu poate să spună nimeni că e meserie mai frumoasă decât fotbalul. Statistic este cel mai iubit sport din lume. Este greu să faci altă meserie când ești obișnuit de mic, nu te gândești la altceva. Dacă te întreabă cineva ce ai vrea să faci când o să fii mai mare, nu îți trece alt răspuns prin cap. Am știu de la început ce vreau să fac, părinții m-au susținut în meseria pe care mi-am ales-o și așa am ajuns să joc în liga 1, la nivelul cel mai înalt din fotbalul românesc.

​

R: Ești deja un veteran al echipei, puține fiind perioadele când ai activat la alte cluburi. Ne poți povesti despre aceste experiențe ?

A.P.: Eu am făcut Liceul Banatul, am crescut la 5 minute de stadion, visul meu a fost să mi se cânte numele pe Dan Păltinișanu și mi s-a îndeplinit. Am fost la Chiajna oarecum obligat, forțat pentru că s-a desființat echipa domnului Iancu și am avut șansa de a mă lua Ilie Stan la Concordia. Am profitat de oportunitatea de a juca în liga 1 deoarece aici nu se știa nimic și nu aveam timp să stau să aștept ce urma. După ce s-a făcut echipa și s-a vrut promovarea, mă gândeam deja cu Claudiu ( Belu ) cum să facem să revenim înapoi, fiind și acea perioadă când am retrogradat cu Chiajna și acasă era mult mai bine.

​

R: Din păcate Timișoara nu mai este un punct forte pe harta fotbalului românesc ..

A.P.: Acesta este adevărul, ne adaptăm situației și facem to ce putem să salvăm echipa, să fim cât mai buni, să luăm un trofeu anul asta, de ce nu. Încet, încet, cu ajutorul oamenilor, cu ajutorul conducerii, celor cu bani,  sperăm să revină ce a fost înainte.

​

R: Pentru voi urmează meciul cu Voluntari, o altă echipă ce a rămas fără antrenor. Ce vă propuneți pentru acestă partidă și pentru play-out ?

A.P: E clar că cele 3 puncte de la Botoșani sunt cele mai importante din campionatul asta și ne dau speranță. Abordăm altfel meciul cu Voluntari. Dacă nu câștigam la Botoșani, era situația diferită, dar suntem mult mai relaxați, mult mai încrezători și totul depinde de noi. Dacă luăm cele 3 puncte cu Voluntari, ne apropiem la 3 puncte și relansăm play-out-ul.

​

R: Aveți credința că puteți rămâne pe prima scenă fotbalistică?

A.P.: Nu există posibilitatea de a nu mă gândi, mai ales situația care este acum în liga 1 și la cum suntem noi, ca și grup, ca și echipă. Nici nu mă gândesc că nu vom rămâne. Ar fi o dezamăgire pentru că, dacă la începutul campionatului nu ne gândeam să facem o figură frumoasă și să nu ne facem de râs. Nu știu câți oameni se gândeau, acum ar fi o dezamăgire dacă nu ne-am salva.