


Girl's Blog
Eroii din spatele armurii
Săptămâna și știrea legată de clubul bănățean. Este deja ceva obișnuit să se audă în stânga și în dreapta despre ,, problemele ” pe care Poli se presupune că le are. Cert este că atmosfera din cadrul clubului nu este afectată de zvonuri sau amenzile pe care FRF a făcut un obicei să le trimită. Băieții au rămas uniți și concentrați asupra obiectivului principal. Astăzi am stat de vorbă cu un alt jucător al echipei și vă propun să vedem despre cine este vorba.
Născut în 22 aprilie 1995, Cristi Bărbuț a început fotbalul la Dolee Flonta Giroc. Este unul din produsele centrului de juniori al clubului și în timp, a devenit un jucător de bază pentru Timișoara atât prin calitatea lui de bază, viteza, cât și prin evoluțiile sale în tricoul lui Poli.

Cristi Bărbuț - meciul cu Voluntari
R: Ai început fotbalul la Dolee Flonta Giroc. Ce te-a determinat să alegi această meserie ?
C.B.: Eram la școală și a venit un antrenor, Jelco Petrov, ne-a spus toți doritorii să vină la Dan Păltinișanu pentru selecție și am participat. De mic jucam la sat toată ziua, îmi plăcea foarte mult.
R: Ești unul dintre puținii jucători care au crescut în centrul de juniori al clubului și apoi promovați. Te așteptai la o ascensiune atât de fulminantă ?
C.B.: Am ajuns la Poli la 14 ani. Într-adevăr, nu mă așteptam să promovez așa repede. Nu credeam pe atunci că se poate ajunge direct de la juniori la echipa mare. Am fost luat în cantonament în Antalya și de atunci am făcut antrenamente numai cu echipa mare.
R: Ai debutat în prima ligă pentru Poli în 2013, într-un meci cu Dinamo ( 2- 0 ). Ai marcat un gol la capătul unei curse impresionante. Care a fost atmosfera atunci ?
C.B.: Cred că a fost cel mai frumos meci, am jucat și am înscris. A fost o bucurie imensă, ceva de nedescris ce am trăit în timpul meciul și după. E ceva extraordinar să debutezi în liga 1 cu gol.
R: Faci parte din puținii jucători care au rămas alături de Poli, fiind aici încă din 2012 când s-au pus bazele echipei. De episodul mai puțin plăcut din curtea lui Dinamo știm cu toții, dar vara trecută ai fost la un pas să semnezi cu Pandurii.
C.B.: La Pandurii a fost o situație delicată. Nu am vrut să rămân pentru că am decis că e mai bine aici în liga 1 și cred că am ales forte bine. Acum suntem deasupra lor și sper să stăm acolo sus.
R: Evoluția bună și forma ta excelentă ți-au adus și convocarea la echipa națională U21. Ce simți atunci când joci pentru culori ?
C.B.: Este un sentiment plăcut să fii convocat, să joci pentru țara ta. Este foarte plăcut atunci când îți cântă imnul la începutul meciului și ai o stare aparte. Din punctul meu de vedere, trebuie să tratezi la fel meciurile, fie că joci pentru echipa de club, fie că joci pentru națională.
R: Ați reușit o performanță extraordinară și anume accederea în finala Cupei Ligii, performanță neatinsă în ultimii 8 ani de vreo echipă timișoreană. V-ați gândit la început că puteți ajunge aici ?
C.B.: Nu cred că a existat vreun gând să jucăm finala. Am luat fiecare meci în parte și ne doream să mergem mai departe. Acum suntem în finală și este cel mai important să joci cu trofeul pe masă. Sper să facem un meci bun și dacă se poate să câștigăm , ar fi extraordinar.
R: Urmează un program dificil pentru voi, fiind angrenați și în lupta pentru Cupa României. Marți cu CFR-ul și sâmbătă deplasarea la Iași.
C.B.: Urmează meciuri grele, pentru noi toate sunt importante, că jucăm în Cupa României, că jucăm un meci de campionat, că jucăm în Cupa Ligii trebuie să tratăm fiecare meci la victorie. Este greu, dar sper să facem față și să facem puncte în campionat și să mergem mai departe în cupă.
R: Puteți duce lupta pe mai multe fronturi având un lot mai restrâns ?
C.B.: Da, avem un lot mai restrâns, dar cum am reușit până acum, cred că vom reuși și de acum încolo.
R: Credeți că este posibilă menținerea în prima ligă ?
C.B.: Da, normal. Asta este dorința tuturor. Cupa este cupă, jucăm finala, dar salvarea de la retrogradare este benefică în primul rând clubului și tuturor jucătorilor.
![]() | ![]() |
|---|---|
![]() | ![]() |
![]() |




