Nu alegem de cine să ne îndrăgostim. Nu poți merge în fața unei persoane să-i spui gata, eu pe tine te vreau. Nu așa funcționează lucrurile. Nu te-am ales pe tine. Nu m-aș fi gândit vreodată, nici într-un milion de ani că vei fi tu. Dar m-ai privit și eu m-am uitat în ochii tăi, iar atunci ai reușit. Ai reușit să mă infectezi cu iubire. Nu este ciudat cum o simplă persoană, un simplu trup, te poate afecta pe o perioadă nelimitată a existenței tale ? O vorbă, un gest, o privire, poate avea un impact asupra sufletului tău. Tot ce am vrut a fost să știu ce îți trecea prin cap atunci când mă priveai de parcă eram cel mai frumos lucru pe care l-ai văzut vreodată. Te gândeai la mine într-un fel ? Voiai să-mi spui ceva anume, dar îți era prea frică să o faci și atunci preferai să-mi vorbești din priviri? Pentru că, dragul meu, oricât a-i încerca să ascunzi ceva, ochii nu vor minte niciodată. Ne ascundem după sentimente, ne este teamă să exprimăm ceea ce simțim. Fugim de ele, de parcă ar fi cel mai mare montru. Fugim, dar nu ne putem găsi o ascunzătoare. Cel puțin nu la infinit. Tot ceea ce ar trebui să o spui ca pe o poveste frumoasă, cu un rege și o regină, alegi să ții în tine, dar la un moment dat ți se rupe firul povestirii, iar ceea ce ar trebui să fie un sfârșit cu final fericit, nu se termină. Noi suntem autorii propriilor noastre vieți. Pentru mine, tu esti o poveste pe care nu o mai pot spune niciodată. Tu, pentru mine, ai fost regele din basmul meu, iar eu, se pare că am fost jucăria cu care orice copil s-ar distra. Dar nu e nimic, poți sta liniștit. Probabil cum ai făcut-o și până acum. Eu te-am iertat pentru că m-ai rănit, chiar dacă ție nici măcar nu-ți mai pasă. Te-am iertat că m-ai infectat cu iubire. Te-am iertat, dar nu te voi uita niciodată. Niciodată pentru ceea ce mi-ai făcut.

​

~Bibi