top of page

POVESTEA BĂIATULUI NĂSCUT ÎNTR-UN ORAȘ MIC, VENIT SĂ-ȘI TRĂIASCĂ VISUL ÎNTR-UN ORAȘ MARE:

,, Cel mai bun prieten mi-a făcut o invitație cu el la fotbal, dar eu am acceptat doar pentru că îmi era prieten”

     Cosmin Bîrnoi are 20 de ani și este născut la Hunedoara, județul Hunedoara. La anii săi, poate spune că a văzut multe față de alți tineri de vârsta sa, dar totuși viitorul îi rezervă probabil mult mai mult. Cosmin joacă fotbal de la 6 ani, din perioada când străzile din fața blocului erau terenul perfect pentru zeci de suflete care visau să ajungă ca și Maradona sau chiar Gică Hagi. Mulți ne luptăm cu refuzurile familiei care-și dorește să urmăm un alt drum, crezând că ceea ce copilul lor vrea, este imposibil. Uneori, visul nostru este mult prea mare.

      Încăpățânarea l-a adus pe Bîrnoi tocmai la Timișoara. Un oraș mare, cu perspective frumoase și multe uși deschise, cu o echipă de fotbal ce evoluează în Liga 1. Încăpățânarea de a merge mai departe, chiar dacă părinții nu își doreau acest drum pentru el, i-a fost cheia spre un un nou început.

      Noiembrie 2017. Prezentul. Puștiul născut la Hunedoara este acum una dintre piesele de bază pentru Poli Timișoara. Cristi Opria, impresarul FIFA , cunoscut pentru rata sa de a promova juniorii talentați, l-a remarcat și l-a adus la Timișoara.  Mijlocașul de doar 20 ani, se află în circuitul echipei mari deja de doi ani. Ionuț Popa, antrenorul lui Poli, a văzut talentul care l-a direcționat tocmai până aici și l-a debutat în Liga 1 la doar 18 ani.  

Foto: Gabi Brezeanu

Sezonul 2015 ... Poli Timișoara - Poli Iași

 

,,Îmi aduc aminte tot meciul! Este debutul meu în Liga 1 cu domnul Ionuț Popa pe bancă. Am intrat în minutul 70 și am crezut că visez.”

 

De atunci, a avut prezente constante în lot, prinzând chiar și minute în câteva partide. Sezonul 2017-2018, a început cum nu se putea mai bine pentru junior. Prima etapă a fost și prima partidă în care a început ca și titular. A impresionat de la primele atingeri ale balonului, iar debutul celei de a doua reprize a însemnat pentru el primul gol marcat în Liga 1, gol ce a adus victoria pentru bănățeni: ,, A fost un moment unic pentru mine. Toată echipa m-a încurajat atunci și mi-a dat și mie încredere pentru meciurile care urmau atunci. Și acum mă uit cu drag la acel gol, a fost primul meu gol pe care l-am marcat cu capul. Nu sunt jucătorul care să sară la cap.”

Văzut ,, din greșeală ” de impresarul FIFA Cristi Opria

 

Primii pași pe teren i-a făcut la FC Corvinul Hunedoara. Au urmat apoi două echipe la Deva:Real Sport Deva și Primavera Deva. Ultima i-a croit drumul spre un nou orizont. Fotbalul românesc este binecunoscut pentru impresarii care roiesc în jurul echipelor de juniori în vânatoarea celor mai buni. Cosmin, a fost unul dintre ei. ,, Am avut meci la juniori la Primavera Deva cu ACS Poli. Impresarul Cristi Opria venise la meci să vadă un jucător de la Poli, dar din greșeală m-a văzut pe mine. După meci mi-a spus să-l contactez.”

 

Și-a luat viața-n frâu de la o vârstă fragedă

 

De aproape 4 ani Cosmin a dat orașul natal pentru Timișoara. Pasiunea l-a pus în situația de a-și părăsi micuțul oraș și de a veni să-și trăiască visul departe de familie. ,, M-am speriat puțin pentru că este un oraș foarte mare, eu fiind dintr-un oraș foarte mic. La început mi-a fost destul de greu, fiind destul de mic când am ajuns aici fără părinți, dar ei mi-au dat încredere, vorbeam în fiecare zi. ”, ne-a povestit hunedoreanul.

Foto: Bianca Albu

Aproape de a semna cu Steaua

 

Încurajările părinților l-au făcut să continue. Sfatul primit din partea lor i-a fost puterea de a face totul: ,,Să fac întotdeauna ce-mi place și să nu renunț niciodată la visele mele.”, i-au spus părinții. În vară, Steaua l-a vrut la pachet cu un alt jucător. Becali era dispus să ofere 500.000 de euro pe ambii jucători, dar înțelegerea a căzut în ultimul moment. Impresarul juniorului, spunând că nu este încă pregătit pentru o astfel de mutare.

 

Valurile vieții

 

Viața de fotbalist nu este una ușoară. Pentru a avea o carieră de succes e nevoie de multe compromisuri și o muncă titană. Acestea nu duc doar la momente de bucurie. Uneori, în drumul unui fotbalist, pot apărea și momente ghinioniste, care pentru unii pot stopa cariera. În urmă cu două luni, Bîrnoi a trecut print-un moment teribil. În deplasarea de la Iași, în minutul 46, mijlocașul a primit o lovitură puternică în față. A fost nevoie de intervenția ambulanței: ,, Am rămas inconștient 10 minute, am ajuns în ambulanță. Nu mai auzeam nimic,nu simțeam nimic. Toată lumea era speriată, am auzit că unii colegi au început să plângă crezând că e ceva mai grav. ”, își amintește mijlocașul.

Foto: Bianca Albu

O inimă de 20 de ani cu suflet mare. Superstiții și obiceiuri înainte de un meci

 

Programul unui fotbalist este bine stabilit pentru cei dornici de performanță. Așa cum ne-a povestit și Cosmin, antrenamentele, odihna și alimentația sunt doar câteva dintre punctele necesare pe care orice sportiv ar trebui să le urmeze.

 

Înaintea unui meci, antrenorul ,, își bagă echipa în cantonament ”. Este un mod sigur prin care se poate monitoriza activitatea jucătorilor. Astfel se asigură concentrarea, odihna, alimentația- pe scurt, doza de ,, pastile,, care să faciliteze cerințele liderului. Fiecare fotbalist își are în schimb ritualul specific în ziua unui meci. Unii sunt superstițioși. De exemplu, atunci când intră pe teren, rup un fir de iarbă și îl așează în tricoul de joc.  ,, Eu deobicei înainte de meci, mă rog. ” , ne-a dezvăluit jucătorul.

Tentațiile unui fotbalist

 

Fotbaliștii sunt cunoscuți pentru viața extrasportivă. În general, este vorba despre femeile care le dau târcoale și care de multe ori, le pot fi piedică în dezvoltare. Alții aleg și alte activități, avem cazuri concrete, cum ar fi Tamaș, care a fost suprins de multe ori pierzând nopțile, după ore de ,, băute,,. De aici și sintagma - s-a născut talent și- a murit speranță-. Cosmin este însă conștient. Dacă vrei să ajungi mare fotbalist, trebuie să renunți la toate tentațiile: ,, Fiind tânăr, ai mulți prieteni care te învață la prostii, dar trebuie să fii conștient de când te apuci de fotbal că e foarte greu până ajungi sus, unde trebuie să te menții. Toate trebuie făcute cu cap. ” , a concluzionat Bîrnoi.

Când bariera se lasă, trebuie să ai răbdare până când aceasta se va ridica

 

Cu toții ne lovim de momente în care ne prăbușim. Viața nu este doar despre cum trăiești pe cea mai înaltă treaptă, ci și despre cum reușim să ne ridicăm atunci când am picat de la înălțime. Plecarea ,, concurentului,, său pe postul under21, i-a oferit din nou lui Bîrnoi șansa de a arăta de ce a ajuns aici, după o perioadă mai ștearsă. Revenit titular în partida cu Botoșani, acesta a creeat pericol la poarta adversarilor și a marcat un gol printr-o execuție elegantă, o scăriță cu sânge rece. Important este să ne agățăm de colacul de salvare care ne este oferit și să nu renunțăm niciodată. Cine ar fi crezut că , - să-i fac doar pe plac unui prieten- avea să fie de fapt începutul unui vis frumos.

 Visele sunt făcute pentru a fi trăite. De aceea, ar trebui să nu ne fie teamă să visăm. Nimeni nu a spus că va fi ușor în drumul spre atingerea țelului, compromisurile și obstacolele vor fi la tot pasul. Dar gustul succesului este și mai puternic atunci când, nu doar vrei să te vezi în vârful muntelui, ci și cum urci acel munte.  

Foto: Bianca Albu
bottom of page