top of page

Ep. 4: Eroii din spatele armurii

Foto: Leczki Józsi

R: Povestește-ne puțin despre cum și când a început fotbalul pentru tine.

C.B.: Aveam 6 ani, mă jucam în fața blocului și dintr-o dată am avut o atracție pentru acest sport. M-am dus la fotbal, certându-mă cu părinții pentru că ei nu doreau așa ceva, dar mi-au făcut pe plac și m-au lăsat.

R: Când erai mic, aveai un jucător după care te ghidai ?

C.B.: Da, bineînțeles, Adrian Mutu.

R: Ai debutat la echipa mare sezonul trecut. Cum te-ai simțit ?

C.B: Eram în al nouălea cer, ceva ce nu credeam că se va întâmpla, dar se pare că am avut puțin noroc. Au fost mulți accidentați, suspendați și în ultima etapă cu Iașiul am debutat. Am jucat vreo 20 de minute și sunt foarte fericit pentru asta ... și încă sunt aici.

R: Cum este să evoluezi în prima ligă pentru echipa Timișoarei ? Care sunt diferențele ?

C.B.: Sunt emoțiile mult mai mari pentru mine și de fiecare dată când prind lotul sunt fericit. Sper să o fac în continuare și să joc cât mai mult.

R: Ai prins și câteva selecții la echipa națională. Cum este să joci pentru culori ?

C.B.: Acolo sunt emoțiile și mai mari, dar odată ajuns înseamnă că cineva te-a văzut și ai călități, valore.

R: Urmează o deplasare la fel de dificilă cu un Voluntari cu Claudiu Niculescu pe bancă și s-a văzut o schimbare în evoluțiile lor. Ce vă propuneți din acel meci ?

C.B: Urmează un meci dificil în deplasare la voluntari, o echipă care după venirea lui Claudiu Niculescu arată mai bine, au trei victorii la rând. De la meciul cu Voluntari sperăm să nu plecăm învinși.

R: Am văzut multă determinare și ambiții pe teren. Ce s-a schimbat în viziunea echipei ?

C.B.: În primul rând grupul este foarte unit, ne înțelegem foarte bine, schimbarea staffului tehnic și suntem mai dornici ca niciodată să ne salvăm.

R: Vă puteți salva de la retrogradare ?

C.B.: Sunt convins 100% că ne vom salva înainte de ultima etapă de la Mediaș.

   Timișoara își menține parcursul pozitiv în play-out și este invincibilă în acest an în meciurile de pe teren propriu. Ultima partidă disputată de 1 Mai a adus în față două echipe care se cunosc încă de când evoluau în liga secundă. Poli și Botoșani remizează, scor 1-1, un rezultat echitabil putem spune dat fiind faptul că moldovenii erau sperietoarea noastră principală.

   Rezultatele din această etapă au fost favorabile bănățenilor, Pandurii pierzând acasă, iar Chiajna și ASA remizând. Păstrăm distanța de 5 puncte față de locul de baraj, dar urmează o deplasare dificilă la Voluntari care, pe bancă cu Claudiu Niculescu și-a schimbat atitudinea în joc și are câțiva jucători periculoși precum Cernat, Voduț, Bălan, Căpățână sau Deac etc.

   În continuare sunt probleme de lot. Am pierdut un alt jucător important în defensivă, Străuț, care va sta pe tușă o perioadă având ruptură. A revenit Șeroni și sperăm că își va intra mai repede în formă, la fel și Fucek. Râmân indisponibili Doman, Scutaru, Croitoru și Poparadu, Bocșan are ceva probleme și el, iar Bărbuț a revenit de curând la antrenamente.

   Există și părți pozitive, înscriem meci de meci, încercăm să construim, unii dintre ei își descoperă și alt post pe care ar face față și gândim bine fazele fixe unde ne putem pune în valoare fundașii noștrii înalți. Meciul precedent , Gabi Cânu a înscris un gol frumos cu capul din cornerul executat de Fucek spre finalul primei reprize. Din păcate nu am reușit să conservăm avantajul și moldovenii au marcat destul de repede în repriza a doua. Una peste alta este un alt punct adunat în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

   Aceste accidentări scot în prim plan juniorii talentați ai clubului care primesc șansa de a evolua la echipa mare. Poli a debutat pe parcurs mai mulți jucători, dar unii dintre ei au ales să nu continue pe același drum. Nu este și cazul lui Sebastian Mailat sau Cosmin Bîrnoi, cei doi având prezența constantă în lotul Timișoarei.

Născut în 17 august 1997, Cosmin Bîrnoi este unul dintre juniorii talentați pe care Poli Timișoara îi oferă. Acesta a debutat la echipa mare în sezonul 2015-2016 într-un meci cu CSMS Iași, evoluând pe finalul partidei. De atunci este în continuare prezent la antrenamentele echipei, dar și în lotul pentru joc. Evoluțiile sale i-au adus și câteva selecții la echipa națională.

bottom of page