top of page

Povestea merge mai departe

După un sezon greu, în care nimeni nu ne dădea speranțe, după un start cu -14 puncte, semifinală de Cupa României, finală de Cupa Ligii, iată-ne acum, la final de sezon, mai puternici decât am fost vreodată. După o luptă grea, atât cu propriile emoții, cât și cu gurile lumii, care fie vorba între noi, au fost și bănățeni, această echipă a demonstrat tuturor că își merită locul în liga 1. Poli, îți mulțumesc pentru acest sezon în care ai luptat pentru fiecare şansă şi le-ai dat o palmă zdravănă cârcotaşilor care ne vedeau deja retrogradați. Poli, îți mulțumesc pentru fiecare moment de bucurie pe care mi l-ai adus, fiecare lacrimă de emoție şi mândrie în acest drum. Îți mulțumesc că mi-ai readus pe față zâmbetul de mult pierdut.

Dragi poliști, timișoreni, bănățeni, ați înțeles că această echipă este a voastră și ați venit alături de ea când avea mai mare nevoie de sprijin.

Le mulțumesc colegilor din presă care, oficial, mi-au făcut ,, botezul ”  și care au ajutat la imaginea acestui club minunat. Datorită tuturor care au pus puțin câte puțin umărul la drumul spre salvare, așa cum am promis în articolul anterior, am putut striga cu toții În toată lumea și-n toată țara, nu e nici unde ca la Timișoara! Datorită vouă ...

... povestea merge mai departe!

bottom of page